WWW.BASARABIA.INFO

În luna octombrie a anului 2005, Fundaţia Culturală Magazin Istoric, beneficiind de sprijinul financiar al Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, a organizat la Bucureşti o primă Conferinţă a istoricilor din România şi Republica Moldova. Atunci s-a născut ideea lansării unui site pe internet unde toţi cei interesaţi de istoria Basarabiei să poată găsi informaţii despre acest subiect.
Lipsa unui asemenea site este resimţită nu numai de cititorii din România. Anul trecut, domnul Vladimir Socor ne-a trimis un mail, primit de la un cercetător suedez care-i semnala tocmai inposibilitatea de a găsi astfel de informaţii. Domnul Andreas Johansson pornise la lucru şi lansase Moldovan Reference Database, găzduită de către Södertörn University College Library, Suedia. Adresa acesteia este http://bibl.sh.se/moldova/ Cu atât mai tristă era absenţa oricărei prezenţe româneşti în domeniu, după 18 ani de poduri de flori şi tot felul de proiecte în jurul cărora a curs atâta cerneală în presă. Cu ajutorul unei sponsorizări particulare, aceeaşi care ne-a permis şi să tipărim numărul special Basarabia, ce a cuprins comunicările susţinute în cadrul Conferinţei, putem acum anunţa lansarea unui site românesc privind istoria Basarabiei.


Lansarea lui s-a produs in jurul datei de 27 martie 2008, atunci când Sfatul Ţării vota, în urmă cu 90 ani, revenirea Basarabiei la Patria Mamă. L-am conceput ca un loc în care cei doritori vor putea găsi texte privind momente din istoria Basarabiei. De asemenea, vom prezenta, sub forma unor note bio-bibliografice, istorici ai problemei, cât şi cărţi (mai vechi sau ultime apariţii) care au ca subiect istoria Basarabiei. Pornim la drum cu un număr de astfel de texte şi fişe, convinşi că amânarea lansîrii site-ului până în clipa în care ar fi fost completat cu toate cărţile şi cu toate fişele de istorici ar fi inutilă. De altfel, oricine va putea constata că în clipa de faţă istoriografia română de dincoace de Prut nu nu acordă atenţia care s-ar cuveni problemei Basarabiei, aşa după cum nu există cursuri speciale pe această temă în marile facultăţi, teme speciale de cercetare cu acest subiect în institutele de istorie ale Academiei Române, cursuri de masterat sau de doctorat consacrate acestui subiect. Fiind o creaţie electronică deschisă, acest site aşteaptă contribuţiile tuturor celor interesaţi de subiect pentru a fi completat, adus şi ţinut la zi.Îi invităm pe toţi cei interesaţi să ne trimită semnalări de cărţi şi mai ales prezentări ale unor evenimente ce urmează să aibă loc sau care s-au petrecut deja, însoţite de imagini foto şi video. Credem că ar fi ideal ca prietenii noştri de peste Prut să poată anunţa din timp manifestările la care se gândesc, iar românii din ţară şi mai ales cei din diaspora să poată să-i ajute, inclusiv material, în organizarea lor.
Site-ul conţine şi un forum destinat tuturor participanţilor, cât şi o secţiune dedicată specialiştilor, unde accesul se face în baza unei parole. Aceasta din urmă este destinată unor schimburi profesionale de idei sau informaţii, rezervate doar istoricilor profesionişti, în aşa fel încât oricare dintre ei să îşi poată consulta colegii pentru a obţine o trimitere bibliografică, o lămurire documentară etc.
În secţiunea destinată publicului larg, postările vor apare pe site după un interval de câteva ore, pentru că vrem să evităm, de la început, orice postare injurioasă, licenţioasă. Atragem deci atenţia tuturor celor care vor să corespondeze că trebuie să folosească un limbaj civilizat, fără înjurături şi cuvinte licenţioase, fără atacuri la adresa unor persoane sau entităţi statale.
Site-ul conţine şi o arhivă foto, pe care sperăm să o putem îmbogăţi şi prin contribuţiile corespondenţilor noştri. Să-i urăm „Drum bun!“ întreprinderii noastre şi să sperăm că cu contribuţia dumneavoastră, a tuturor, în curând va deveni un loc de neocolit pentru toţi cei interesaţi de subiect.

Galerie foto

   

Autoblindate sovietice în Basarabia

Soldaţi români pe străzile din Chişinău
   
 
I.G. Duca (marcat cu x), după 1918, în Basarabia; lângă soldat, I. Nistor

Propaganda sovietică înfăţişează bucuria populaţiei din Chişinău, iunie 1940

 

   
 
Statuia lui Ştefan cel Mare de la Chişinău

Vizita ministrului Italiei la Bucureşti, în Basarabia: oaspeţi italieni în pridvorul mănăstirii (Negel)
   

Trupe române defilează în Chişinău, 1941

A. Raffet, Haltă a unei caravane ce transporta cărbune, Basarabia, 5 august 1837, litografie, sec. XIX
   

Regele Mihai, I. Antonescu, Gh. Alexianu, N.P. Smochină, preşedintele Asociaţiei românilor transnistreni

Regele Mihai, la Tiraspol, cu primarul Petre Torpan
   

N. P. Smochină la mormântul Eroului Necunoscut

Şcoala duminicală organizată de părintele Asargiu în Anadol
   

Placa din Babele, comuna unde s-a născut Alexandru Averescu

Biserică demolată din Ismail
   

Cetatea Albă

Cetatea Albă
   

Cetatea Albă, poartă de intrare

Cetatea Albă
   

Cetatea Albă

Cetatea Albă
   

Ceauşescu în vizită la Chişinău

Demonstraţie pentru limba română la Chişinău
   

Crăciun în Basarabia

Clădirea unde se afla Front-Otdelul (noiembrie 1917-ianuarie 1918)
   

Al. Marghiloman împreună cu membri ai Sfatului Ţării. 27 martie 1918

Pantelimon Halippa
   

Pantelimon Erhan

Ion Inculeţ
   

O parte dintre deputaţii Sfatului Ţării

Curtea unei gospodării ţărăneşti din Basarabia, la începutul secolului XX; desen
   

Liceul de băieţi nr. 3, Chişinău

Orfelinatul de fete Principesa Elisabeta, Cetatea Albă
   

Imagine din Chişinăul interbelic

Liceul de băieţi nr. 1, Chişinău
   

Primăria Chişinăului

Primăria Chişinăului
   

Liceul de fete Dadiani, Chişinău

Seminarul teologic, Chişinău
   

Spitalul de copii din Chişinău

Liceul Real Chişinău
   

Agenţia Havas informează despre modul cum au ocupat trupele române Chişinăul în 1941

Angela Moldovan, cu părinţii, la Chişinău
   

Coperta unei cărţi ascunse din epoca sovietică a Basarabiei

Femei evreice păzite de un soldat român la Chişinău, în vara lui 1941
   

Întâlnire între preşedintele republicii moldova, Vladimir Voronin, şi preşedintele Ucrainei, Leonid Kucima

Vizita preşedintelui Republicii Polonia, Kwaszniewski, la Chişinău
   

Armata sovietică trece Nistrul, iunie 1940

Armata sovietică pe malul Nistrului, iunie 1940
   

Armata sovietică trece Nistrul, iunie 1940

Tancuri sovietice în satul Lipcani, iunie 1940
   

Retragerea trupelor române din Basarabia, iunie 1940

Retragerea trupelor române din Basarabia, iunie 1940
   

Parada armatei sovietice la Chişinău, 4 iulie 1940

Locuitori dintr-un sat şi soldaţi sovietici
   

Armata sovietică în satul Briceni

Intrarea armatei sovietice în Chişinău, 1940
   

Manifestaţie la Chişinău pentru Basarabia sovietică,

după ocupaţia militară

La Prut, pe noua graniţă, iunie 1940
   

Militari sovietici traversează Nistrul

Discuţii între reprezentanţii armatei române şi cei ai armatei sovietice
   

Parada militară la Chişinău, după anexarea din iunie 1940

Oleg Serebrian, Sergiu Musteaţă, Elena Şişcanu, Eduard Baidaus, la deschiderea Primei Conferinţe a istoricilor din România şi Republica Moldova, 2005
   

Ion Negrei şi Anatol Petrencu la deschiderea Primei Conferinţe a istoricilor din România şi Republica Moldova, 2005

Academicianul Dan Berindei şi academicianul Virgil Cândea la şedinţa inaugurală a Primei Conferinţe a istoricilor din România şi Republica Moldova, 2005
   

Sergiu Musteaţă, Elena Şişcanu, academician Dan Berindei şi Oleg Serebrian la Prima Conferinţă a istoricilor din România şi Republica Moldova, 2005

Ion Varta şi Elena Şişcanu la Prima Conferinţă a istoricilor din România şi Republica Moldova, 2005
   

Actul Unirii din 27 martie 1918

Carantina de la Sculeni, la graniţa cu Basarabia, 24 iulie 1837
   

Catedrala rusă din Chişinău

V. Erbiceanu, Gh.Gore, P.Gore, primul din dreapta, la Slănic, 1897
   

Redacţia ziarului Basarabia, în 1906; pe scaun (de la stânga la dreapta): Th.Inculeţ, Al. Mateevici, Sergiu V. Cujbă, M. Vântu, Ion Pelivan; în picioare: Th. Roman, Şt. Usinevici, Gh. Racicovschi (servitor), P. Halippa, Roşca, Gh. Starcea; jos doi vânzători de ziare

Frontispiciul ziarului Basarabia
   

Colonel Filip Bria, prefectul judeţului Soroca (1939)

Pan Halippa
   

Statuia lui Kotovski din Chişinău

Ministerul Industriei Uşoare de pe Bulevardul Lenin din Chişinău
   

Ansamblul „Joc“ din R.S.S. Moldovenească

Monument ridicat partizanilor căzuţi  în 1944 la Seseni, raionul Călăraşi, R.S.S. Moldovenească
   

Statuia eroilor comsomolişti din Chişinău

Strada V.I. Lenin din Bender
   

Clădirea Sovietului orăşenesc de deputaţi Chişinău

Hotelul Moldova din Chişinău
   

Universitatea din Chişinău

Institutul agronomic din Chişinău
   

Ţăran basarabean din perioada interbelică

Casa de cultură din Ciobruci, R.S.S. Moldovenească
   

Pe Bulevardul V.I. Lenin (vechea primărie a Chişinăului),

R.S.S. Moldovenească

Centrul oraşului Bălţi, R.S.S. Moldovenească
   

Teatrul A.S. Puşkin, Chişinău, R.S.S. Moldovenească

Ansamblul de dansuri populare „Joc“, R.S.S. Moldovenească
   

Corul academic de stat „Doina“, R.S.S. Moldovenească

 G.I. Kotovski, realism socialist
   

 Împărţirea pământului la Bolgrad. Începutul anilor ’20

 Personalităţi ale Chişinăului interbelic. În primul rând, de la stânga: Alexandru Ebervain, directorul Gimnaziului Comercial; Vasile Ciolâc, comandantul Gimnaziului Militar; Grigore Cazacliu, rezident regal; Vladimir Cristi; locotenent-colonel Vasile Fluturew
   

D. Bogos cu familia la cursele de cai organizate la Chişinău, septembrie 1932

Studente basarabene care, la 13 ianuarie 1918, au întâmpinat trupele române la intrarea în Chişinău
   

Banca oraşului Chişinău

Profesorul Ion Negrescu cu fiica, Narcisa Dana, pe strada principală

a Chişinăului
   

Anton Crihan

Anton Crihan, tânăr
   

Anton Crihan împreună cu membrii Comisiei agrare în anul 1932

Trei poeţi bolgrădeni: Iacob Slavov, Teodor Nencev, Ioan Sulacov
   

Constantin Stere

Imagine din Berdicev
   

Pod peste Nistru, la Tighina

Cetatea Tighina
   

Soroca

Strada Iancu Nistor, Storojineţ
   

Staţiunea balneară „Şabolaţ“

Strada Marinskaia din Ismail
   

Portul din Ismail

Tribunalul din Ismail
   

Halele din Ismail

Portul din Ismail
   

Imagine din Chişinău

Liceul de fete din Chişinău
   

Clădirea Finanţelor din Chişinău

Chişinău
   

Magazin din Chişinău

Cantină stradală în Chişinău
   

Banca oraşului Chişinău

Strada Mihai Viteazu, Cetatea Albă
   

Cetatea Albă

Şcoala normală din Cetatea Albă
   

Liceul de fete din Cetatea Albă

Teatrul Naţional din Chişinău
   

Piaţa Nouă din Chişinău

Închisoarea din Chişinău
   

Satul Chelimeneţ

Tribunalul judeţean, Cahul
   

Bulevardul Ferdinand I din Bolgrad

Strada Regele Ferdinand din Bălţi
   

Biserica din Anadolkioi

Gara Ungheni
   

Casă basarabeană

Prutul
   

Hora satului

Cimitirul de la Ţiganca
   

Monumentul ridicat la Taraclia pentru cei căzuţi în războiul din 1914-1918

Petrecere tovărăşească de Revelion 1968, R.S.S. Moldovenească
   

Dumitru Matcovschi

Biserica armenească din Akkerman
   

Biserica Sf. Dumitru din Orhei

Cetatea Albă, 1790
   

Mănăstirea rupestră de la Orhei

Monumentul lui Puşkin din Chişinău
   

Casa lui Nizov din Chişinău

Ţarul Alexandru I
   

Cetatea Ismail

Mitropolitul Gavriil Banulescu Bodoni
   

Arhiepiscopul Pavel, de Chişinău şi Hotin

Biserica Mazarabievskaia şi fântână din Chişinău
   

Strada Aleksandrovskaia şi Catedrala rusă din Chişinău

Parada trupelor române după eliberarea Chişinăului, 1941